”600!!! Mă uit la numărul acesta şi, privind în urmă, mă gândesc, cu un sentiment de gratitudine, la cele 600 de zile pe care mi le-a dăruit Dumnezeu şi în care am găsit puterea, timpul, inspiraţia, dar mai ales perseverenţa de a scrie în fiecare zi câte un gând pe care să vi-l adresez. În acelaşi timp simt dându-mi târcoale şi un sentiment de frustrare, căci tot atât de multe lucruri frumoase puteam face şi în celelalte arii ale vieţii mele/noastre, dacă aş fi luat decizia de a deschide un front de lucru în acea direcţie, folosind combustibilul reprezentat de aceeaşi magică perseverenţă.
Iar un gând jucăuş îmi susură în ureche, şugubăţ, că dacă este să trăiesc/trăim cât Domnul Şora, aş/aţi ajunge să scriu/citiţi nu mai puţin de 18.800 de Gânduri ale Zilei, pe care mi/vi le-aş dărui cu drag, convins fiind că viaţa mi-ar oferi în fiecare zi un subiect demn de imortalizat, pe cât de vechi şi de comun, pe atât de proaspăt în sens şi semnificaţie. Căci timpul care ne poartă înainte, zi după zi, ne schimbă nu doar mediul, ci şi pe noi înşine şi felul în care privim şi decodificăm acest mediu, lumea, viaţa, oamenii, creaţia, pe Dumnezeu.
Aşa că vă/îmi doresc viaţă lungă şi perseverenţă, spre a vă/mă bucura din plin de toate zilele vieţii voastre/mele, de poveştile care vă/mă aşteaptă să le trăiţi/trăiesc şi să le povestiţi/povestesc nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Perseverenţă, scop, muncă, timp, energie, concentrare, gratitudine, împlinire, curaj, satisfacţie şi toate la un loc, purtând un singur nume: Viaţă!
Vă doresc Viaţă şi multe Gânduri Bune în fiecare Zi..."
(Abonează-te la Gândul Zilei și îl vei primi direct pe e-mail, în fiecare zi!
Click aici: https://constantinpavel.weebly.com/contact.html)